Această schimbare aduce noi așteptări în piață, de la locuințe modern mobilate, la facilități precum locuri de parcare și acces facil la transport și centre de interes”, explică
cifra de afaceri.“
Anul trecut, Elvila a făcut investiții în modernizarea fabricii de produse tapițate de la Mizil, dar și în achiziția de utilaje noi destinate producției de mobilier
merge în mare parte către infrastructură verde.“
Cetatea din Alba Iulia a trecut deja printr-un proces de reamenajare, la capătul căruia a fost implementată o alee pietonală, cu mobilier
hectare, iar primele circa 15 hectare au fost deja ocupate de galeria comercială care include atât magazine de fashion, cât și restaurante, magazine de cosmetice, magazine de mobilier
De altfel, cel mai mare constructor pe piața locală a fost anul trecut Strabag SRL, una dintre subsidiarele locale ale grupului austriac cu același nume.
Pe următoarele trei poziții se află orașele Houston, Las Vegas și Atlanta din Statele Unite, în timp ce în clasamentul european Bucureștiul este urmat de Budapesta, Kiev și Varșovia