Percepută mult timp drept o zonă de producție low-cost, România a devenit astăzi o platformă industrială solidă și competitivă, capabilă să susțină companii care își extind operațiunile
Răzvan Marcu, managing director al Kuhn România, unul dintre principalii furnizori de utilaje terasiere pentru construcții din România, spune că provocările din acest domeniu sunt legate
În ultimii patru ani (între 2021 și 2024), în România au intrat 30 de branduri internaționale noi, mai puține decât în Polonia (54), Slovacia (44) sau Cehia (196), dar mai multe decât
Suprafața totală de spații verzi din România a crescut în decurs de cincisprezece ani (perioada 2008-2022) cu 49%, echivalentul a 10.484 de hectare la nivelul întregii țări, evoluțiile
Rețeaua globală de logistică NewCold, unul dintre cei mai mari operatori de depozite automatizate congelate din lume, intră în România prin achiziția unui teren de 9 hectare în nordul
Nivelul consumului a atins un maxim istoric în 2024 în România, iar piața continuă să prezinte oportunități importante de creștere, dacă tendințele actuale se mențin, sunt de părere
Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate, prezentă în 10 țări europene, inclusiv în România, își extinde parteneriatul strategic cu URBANO Group, dezvoltatorul
„Ministerul Finanțelor din România a depus o cerere la LCIA pentru rezilierea acordului de parteneriat public-privat și pentru despăgubiri estimate la circa 2 miliarde de euro”, se