de expansiune, oficialii diviziei imobiliare a companiei franceze BNP Paribas spuneau, în urmă cu câteva luni, că intenționează să intre pe segmentul proprietăților industriale, compania
Froo România, parte a grupului polonez Żabka Group, unul dintre cei mai mari retaileri europeni din segmentul convenience, s-a relocat într-un spațiu de aproximativ 2.900 de metri pătrați
administrație, întrucât ar putea reprezenta factorul decisiv în dezvoltarea locală pentru următorul deceniu, a explicat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, în emisiunea Investiți în România
Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) a devenit membră a Confederației Patronale Concordia, industria mobilei devenind cel de-al 16-lea sector al economiei reprezentat
În România compania are peste 200 de angajați în cele două fabrici – la Turceni, județul Gorj, și la Aghireș, Cluj. Cota de piață depășește 25% pe plan local.
Producătorul de betoane Readymix România a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 136,4 mil. lei (27,7 mil. euro), în ușoară scădere, de 1% față de anul anterior, când compania
PPG România, producător de vopsele cu acționariat american, a ajuns în 2022 la o cifră de afaceri de 357 de milioane de lei pe piața locală după ce vânzările au crescut cu
anul trecut în Franța prima sa fabrică de ciment argilos calcinat, spune că are în plan să multiplice numărul acestor unități de producție și în alte țări europene, printre care și România