în 2017, Kesz a operat prin mai multe firme pe piața locală, iar începând cu 2018 activitatea principală – de construcții – se desfășoară prin Kesz Construcții România SRL
În continuare, obiectivul REHAU rămâne neschimbat – vom continua să îmbunătățim, să inovăm și să oferim cele mai bune soluții din domeniul construcțiilor,” a declarat Paul Chipriean
Cât fac din chirii
Compania Green Gate Development SRL, prin care cehii de la S Group Holding marchează veniturile din chirii din clădirea Green Gate, a înregistrat anul trecut afaceri
Achiziția a fost realizată prin intermediul Eldesblue SRL, una dintre companiile deținute de Omer Susli, aceeași prin care a fost cumpărată și clădirea din Râmnicu Vâlcea.
Holdingul este administrat de o companie de management, Meta Management Team SRL, înființată de cei șase inițiatori ai proiectului: Eugen Voicu prin Certinvest Management Solutions,
Un alt element important pentru brandul Softronic este resursa umană, care se găsește greu, mai ales pentru departamentul de cercetare, după cum spune reprezentantul companiei.
Prin acesta se vor dota ambulatoriile de chirurgie, ortopedie, dermatologie, ORL, oftalmologie, dar și a celor de endocrinologie și alergologie.
laurențiu.cotu@zf.ro
Uzina, care va produce turbine de presiune pentru motoarele de aviație de tip LEAP ale CFM Internațional, a fost construită în Sedziszow Malopolski, în sud-estul Poloniei, în inima