„Cu o tradiție recunoscută în zonă, reprezentative fiind obiectivele realizate în perioada de dinainte de 1989, SC Conrep SA dispune de toată baza materială (stații de betoane și mixturi
Carbo Europe este deținută de Iulius Holding SRL (compania mamă a Grupului Iulius) și de Iulian Dascălu, prin intermediul companiilor Carbo One B.V și Carbo Two B.V.
Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistrița, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările
ultimii cinci ani cu aproximativ 45%, într-un ritm apropiat cu cel al apartamentelor vechi, scăderi mai mari, de aproximativ 60%, fiind înregistrate în ansamblurile rezidențiale Ibiza Sol
ultimii cinci ani cu aproximativ 45%, într-un ritm apropiat cu cel al apartamentelor vechi, scăderi mai mari, de aproximativ 60%, fiind înregistrate în ansamblurile rezidențiale Ibiza Sol
Pătrată în această toamnă, cu ocazia aniversării unui an de la inaugurarea clădirii și a mutării primilor chiriași, companiile Finastra, Bitdefender, Thales, Bandai Namco, Stradale, DHL
Vânzarea celui mai mare parc logistic de lângă București
Grupul austriac CA Immo a vândut anul acesta parcul logistic Europolis Logistic Park, cel mai mare proiect de acest gen de