Astfel, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a trimis companiei de construcții Romstrade înștiințări de reziliere a contractelor pentru modernizarea
trafic și nu mai vedem situația din trecut când unii clienți lucrau în Pipera, dar își făceau casa în Domnești, a spus Alexandru Pricop, Managing Partner SVN Residentialist, SVN Romania
Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcții din România după cifra de afaceri, activ în fabricarea cimentului, și-a continuat activitatea în ultimele luni
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, a
Compania Impact Developer & Contractor, controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a ridicat structura a nouă blocuri cu cinci etaje în cadrul ansamblului rezidențial Greenfield
Francezul care conduce de aproape doi ani Holcim România spune că economia românească înregistrează rezultate bune, însă o provocare este lipsa de predictabilitate.