„Se aprobă transferul unei părți din patrimoniul Societății (Softchim – n. red.) către Orhideea Development SRL (…), și anume: dreptul de proprietate asupra terenului intravilan
Mega Mall, inaugurat în 2015, are o suprafață doar puțin mai mare decât Park Lake – 72.000 de metri pătrați, iar anul trecut compania care îl administrează – ELJ Vatra SRL
ianuarie a acestui an, în Monitorul Oficial au apărut informații potrivit cărora a fost înființată o firmă care va administra parcul industrial, respectiv Parcul Industrial Călan SRL
Una dintre firmele pe care grupul le deținea la momentul respectiv (Aplast SRL), care reflecta activitatea fabricii din Ceptura – comună în care are sediul Glass District –
Schweighofer, cel mai mare exportator este și cel mai mare jucător din industria de prelucrare a lemnului, care prin intermediul unei singure companii, Holzindustrie Schweighofer SRL
Datele de pe site-ul mfinante.ro arată, pe de altă parte, că firma Danya Cebus Rom a avut anul trecut afaceri de 175 de milioane de lei (39,7 milioane de euro), cu 87% mai mari decât
Datele mai arată o creștere cu două cifre pe anul trecut și în businessul transportatorilor rutieri de mărfuri (plus 12% în total, după cum arată datele raportate de primele 4.400
de cărămizi au avansat anul trecut cu 2% în volum și cu 3% în valoare, până la 2 milioane metri cubi, respectiv 72 milioane euro, arată reprezentanții InterBiz Research & Consulting
Piața prefabricatelor mici din beton din România a ajuns la 215 milioane de euro în 2024, de circa două ori și jumătate mai mult decât în 2017, potrivit datelor Neomar Consulting.
Tranzacția cu Cegeka a fost intermediată de către Mihai Păduroiu, senior consultant office division în cadrul The Advisers Knight Frank. ìTranzacția a început în primul trimestru din