poate fi folosit ca bază pentru evaluarea în masă a clădirilor rezidențiale, este de părere Adrian Vascu, unul dintre cei mai cunoscuți evaluatori din România, Senior Partner Veridio SRL
Departamentul de Project Management al CBRE România va fi condus de Gabriel Balaban, cu peste 15 ani experiență în domeniul imobiliar și al construcțiilor, potrivit unui comunicat al co
Proiectul “Creșterea capacității ecovalor SRL de procesare a deșeurilor solide” este co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza unui contract de finanțare
neîntreruperea lanțului logistic și de plăți, plata datoriilor către furnizori, salariați, stat, bănci”, spune Florin Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcții Temad
Distribuitorul de materiale de construcții Temad din Brașov, controlat de Florin Madar, a înregistrat o creștere de 3% a cifrei de afaceri în 2020 față de anul precedent, beneficiind
Distribuitorul de materiale de construcții Temad din Brașov, controlat familia Madar și unul din cei mai mari jucători din domeniul distribuției de materiale de construcții, a ajuns
o altă parte reprezintă participarea unui fond de investiții cu care suntem în negociere în momentul de față și partea de finanțare bancară, circa 46%”, a declarat Nicoleta Manea, Co-CEO