Compania IRI Investments, creată de suedezii de la IKEA pentru a gestiona businessul cu păduri din România și care în urmă cu aproximativ o lună a achiziționat peste 33.000 de hectare
Bogdan Voica, consultant imobiliar cu o experiență de peste 15 ani pe segmentul real estate din România și din regiune, preia conducerea Coldwell Banker România după ce a lucrat anterior
Grupul francez Saint-Gobain, cu activitate în producția de materiale de construcții, și ENGIE Romania au început lucrările la cel mai mare parc fotovoltaic on-site de pe piața locală
contextului dificil, iar dintre orașele primare, cele mai dezvoltate sunt Cluj și Timișoara, urmate de Brașov și Iași, apoi Constanța, a declarat Despina Ponomarenco, Fondator Romania
care dezvoltatorii își vor menține ritmurile actuale de dezvoltare și de ușurința cu care vor fi în întocmite procesele de predare ale lucrărilor, potrivit raportului de piață „Romania