În planul de reorganizare a companiei, publicat de administratorul judiciar Dinu, Urse și Asociații SPRL, se arată că, în contextul crizei provocate de pandemie, activitatea pe șantiere
Panourile fotovoltaice montate la sol vor asigura o parte importantă din necesarul de energie electrică al fabricii de sticlă de la Călărași, fiind evitate peste 2.400 tone CO2 pe an
Cea mai mare creanță este a băncii UniCredit, cei care au creditat proiectul de la Oradea“, a declarat pentru ZF Transilvania Emil Gros, de la compania Expert Insolvență SPRL Filiala
„Stirom (producător de ambalaje de sticlă), Saint-Gobain (producător de geam plat) sau Isover (producător de fibră de sticlă) se numără printre potențialii clienți.
De altfel, pentru a pune în practică acest concept care ar susține creșterea calității vieții locuitorilor Capitalei este nevoie de o colaboare între sectorul privat și cel public,
Alte firme de construcții controlate de antreprenori români care au intrat în insolvență în ultimii ani sunt Concefa (controlată de familia Cercel), Contranscom Bența (Remus Bența),
Și Diana Staicu, antreprenoarea care acum zece ani a adus brandul danez de mobilier și decorațiuni BoConcept pe piața locală, spunea că trendul scandinav a crescut mult în ultima perioadă