La logistică avem o cotă de piață foarte bună și obiectivul este ca toate departamentele să aibă creștere și să funcționeze ca centre de profit“, a conchis Iorgu.
Geo Mărgescu a fost directorul general al Cefin Real Estate Asset Management, care a dezvoltat parcul logistic Eurpolis Logistic Park, situat la intrarea pe autostrada București-Pitești
El a depus cererea de insolvență la Tribunalul Brașov pe 15 noiembrie, iar pe 20 noiembrie a fost admisă cererea și desemnați administratori judiciari provizorii Cențu SPRL și Casa
Pentru că transportul feroviar nu înseamnă doar o facilitate logistică, ci și un transport verde, în linie cu obiectivele României și ale Uniunii Europene“, a mai spus ea.
Compania a trecut prin mai multe etape, de la firmă de tip SRL la SA, și în 2002 s-a divizat în mai multe entități, cea din prezent fiind Orion SRL, care produce în principal structuri