În 2011, Hidroconstrucția figura pe primul loc în ierarhia celor mai mari constructori cu acționariat românesc în funcție de cifra de afaceri, cu peste 1 miliard de lei, dar ulterior
ìClădirea Tandemî, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Clădirea Tandem, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Karel Sal de la Institutul pentru Politică și Societate, un think tank cu legături strânse cu Babis, notează într-o analiză că respectivul canal nici măcar nu este inclus în planul
Un alt proiect relevant este modernizarea DN 73, între Câmpulung și Fundata, un tronson de 37,6 kilometri cu grad ridicat de complexitate, gestionat de ARL Cluj (parte a STRABAG).
Capacitatea de producție a companiei din Turda este de aproximativ 80.000 de metri cubi de structură prefabricată pe an, ceea ce poate echivala cu o suprafață construită cu amprentă la sol
Acționarii celor două companii vor rămâne acționari ai noului grup”, afirmă reprezentanții celor două firme, fără a preciza viitoarea structură a acționariatului sau valoarea