Evident că o societate poate funcționa și cu un singur asociat, astfel că temeiul juridic pentru dizolvare, nouă, avocaților, ni s-a părut din start greșit”, a declarat Cristina Boncaciu
Acestea au ales imobile de birouri precum Global Business Center, Empire Tower, Herastrau Office Building, Iride Business Park, Multigalaxy Building, Green Court și One Tower.
Oradea Shopping City, Armonia Brăila, Armonia Arad, Trident Shopping Center Sibiu, Galleria Suceava, Moldova Mall Iași, MacroMall Brașov sunt alte câteva dintre mallurile care, vândute
Este evident totuși că automatizarea presupune și sporirea măsurilor de siguranță în construcții, odată cu folosirea echipamentelor performante de manevrare a materialelor grele.
„România însă va urma trendul general la nivel european, precum și exemplul Poloniei, o piață cu un parcurs similar cu cel al pieței autohtone, astfel că buldoexcavatorul își pierde
Totodată, această soluție definitivă aduce o clarificare binevenită a cadrului legal incident atât din perspectivă fiscală, cât și din perspectiva legislației muncii, care confirmă
În mod evident, sectoarele construcțiilor și dezvoltării imobiliare vor fi și ele direct afectate de o previzibilă încetinire a activității, dar, de fapt, întreg mediul de afaceri este
„Atunci când te uiți la o piață care are atâta potențial de creștere, mi s-a părut evident că aici trebuie să existe oportunități de business sau altceva.