are în portofoliu mărci precum: Edenia – produse congelate, La Strada – înghețată, Corso – înghețată, dar și alte branduri proprii Macromex – Gruia, Azuris, Casa
Cele mai mari șanse le-ar avea viitorul proiect de la Casa Radio, pentru care AFI este în discuții, însă nu a fost semnat nimic concret care să anunțe o viitoare investiție acolo.
centru-vest a Capitalei, la intersecția dintre Calea Plevnei și Pasajul Basarab și în apropiere de Galeria Comercială Carrefour Orhideea, complexul include trei clădiri de birouri clasa
rezidențială locală în 2021, un eveniment ZF realizat în parteneriat cu Atria Urban Resort, Cosmopolis, Hagag Development Europe, HILS, One United Properties, Patria Bank, Quadra Casa
Aceeași logică stă în spatele investiției într-un proiect nou, semnat de casa de arhitectură italiană Design International, într-o piață rezidențială pe care mulți o vedeau drept următoarea
Businessul este obținut atât din vânzarea de uși de interior, gresie, faianță sau parchet prin rețeaua proprie Bella Casa, cât și din distribuția acestor produse către magazine
Astfel, Tribunalul Giurgiu a decis ieri deschiderea procedurii de insolvență împotriva celor două firme, iar în ambele cazuri administrator judiciar provizoriu a fost numită Casa de
Un număr important de oameni din ceea ce numim clasa medie s-a trezit peste noapte cu mai mulți bani în buzunar, datorită unei impozitări mai puțin agresive.