și al creșterii prețurilor materiilor prime, în acest moment ne este greu să spunem cum vor fi rezultatele la finalul anului 2018“, spune Ciprian Oprea, CEO și acționar al Milca SRL
Firma ICCO SRL care administrează activitatea parcului industrial Brașov a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 188 mil. lei (41,7 mil. euro), în creștere cu 23% față de anul
Kika România (prin societatea Kika Mobilier SRL) a avut în 2017 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 78 de milioane de lei (circa 17 mil. euro).
finalizat investițiile din anul acesta în proporție de 75%, restul urmează să le materializăm până la sfârșitul anului“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general al Impro SRL
Procurorii anticorupție îl acuză pe Nelu Iordache că, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei
producătorii români
„IKEA Group ar putea investi și pe viitor în păduri sau în lanțul de producție“, spunea pentru ZF Frederik de Jong, președintele boardului companiei IRI Investments SRL
Compania Wienerberger SRL – cea mai mare prin care grupul austriac este prezent pe piața locală – a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 294 mil. lei, în creștere cu 5% comparativ
La finalul anului 2021, Igna Construct, în asociere cu Avril SRL din Negrești Oaș, Crito Prod din Oradea și Mecatron din Timișoara, au câștigat un contract de peste 108 mil. lei (aproximativ