Importatorul de mobilă de birou Corporate Office Solutions (COS) a înregistrat în primele șase luni ale anului o cifră de afaceri de peste 6 mil. euro, în scădere cu 20% comparativ
Meta Estate Trust, (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, vrea să își extindă portofoliul de investiții și în alte nișe ale sectorului
de țările UE în primul trimestru sunt îngrijorătoare pentru România, având în vedere că șapte din primele 10 țări UE către care exportă România au înregistrat scăderi sau stagnări ale
Gabriel Voicu, vicepreședinte al SVN România și project manager al Cosmopolis, se așteaptă ca în zona Capitalei creșterile de prețuri ale locuințelor noi să fie de cel mult 10%, iar
Aproape 700 de companii cu activitate în construcții au ajuns în insolvență sau faliment în 2021, potrivit datelor transmise de Oficiul Național al Registrului Comerțului la solicitarea
Rezultatele financiare ale celor mai mari jucători din construcții, vopsele, materiale de construcții și bricolaj, domenii în care au fost analizate 50 de firme, dezvăluie o cifră de
anul acesta circa 1,5 milioane de euro pentru un sistem de reciclare in situ prin care și-a crescut viteza de lucru cu aproximativ 50%, a explicat Alexandru Farcaș, fondator și CEO al
Afaceri de 3,4 miliarde de euro, profituri de 230 de milioane de euro și 34.000 de locuri de muncă - acestea sunt principalele coordonate ale celor mai mari 100 constructori ce au activat
Din 21 de piețe ale căror rezultate sunt publicate de Lafarge în raportul pe primul trimestru, România se află pe locul doi ca ritm de creștere al vânzărilor de ciment după Polonia,