România trebuie să își schimbe modelul industrial și să treacă de la avantajul bazat pe costuri mici și export de materii prime către producția de bunuri finite, cu design, tehnologie
Producătorul local de mobilier și consultanță în design interior Theta a închiriat 1000 mp în clădirea de birouri City Gate și va transfera aici sediul central și showroom-ul, până
Constructorul de magazine Duo Design, care are în portofoliu retaileri precum H&M, Kenvelo sau Mango, spune că va realiza în acest an 40 de unități noi pentru grupurile internaționale
Kiki & Iri, un distribuitor de materiale de construcții din Timișoara, a avut în 2020 cel mai bun an de la înființarea companiei, care este una dintre primele firme tip SRL-D (create
Asocierea dintre companiile Diferit AG și Diferit SRL, controlate de familia Petri din Cluj-Napoca, a câștigat un contract de 200,8 mil. lei (aproximativ 40,5 mil. euro) pentru modernizarea
Decizia de relocare a sediului companiilor începe să fie tot mai legată de ceea ce își doresc angajații, iar biroul și comunitatea care se formează în jurul lui devin factori decisivi
România continuă să atragă interesul investitorilor imobiliari din Europa Centrală și de Est, însă deciziile de achiziție sunt tot mai prudente, pe fondul incertitudinilor economic...
Asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading 98 SRL a fost desemnată, vineri, câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii de Centură București,
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, au preluat prin Pavăl Holding firma Asset Proiect Craiova SRL, devenind unic acționar.
Panattoni Romania Development SRL a fost înmatriculată pe 10 martie 2026, cu sediul în clădirea Ethos House, deținută de Pavăl Holding @ Prima companie locală, înființată în 2016, a