David Evans este un englez de 67 de ani din Southampton, cu o experiență de peste 40 de ani în industria construcțiilor, sector în care a lucrat în Anglia, Venezuela, Arabia Saudită
„Piața imobiliară din România este în plină dezvoltare, deși ni se pare că este un boom imobiliar uriaș, încă suntem cu mult în urma țărilor din jurul nostru, mai ales a Poloniei,
Aplicația permite interacțiunea complet digitalizată cu toate resursele unei clădiri de birouri, respectiv parcare, control acces, biroul de rezervări, managementul utilizatorilor clădirii
„În cazul spațiului non-EU, concurenții noștri au complet alte prețuri la energie, mult mai mici, și ne aflăm astăzi în situația paradoxală în care oțelul produs în SUA este mai ieftin
Lucrările au fost executate de S.C. Autotehnorom S.R.L. (lider de asociere), împreună cu S.C. Blue Company S.R.L., S.C. Opr Asfalt S.R.L., Obras Publicas Y Regadios S.A. și S.C.
dinamică accelerată, continuând trendul din 2016, în care au fost vândute cele mai multe apartamente ca volum, după anii 1990, a spus Andreea Comșa, partener al Premier Estate Management
Anterior, în decembrie 2018, proprietarii terenurilor de la acea vreme (Virginica Dumitrescu, S.C. Ciad S.A, Sorin Crețeanu, Birisu Maria-Magdalena, S.C. Metav S.A., S.C.