♦ Compania este deținută de familia Sandu din Pașcani și are șase fabrici funcționale plus încă două în construcție ♦ Investițiile planificate de Proinvest Group se ridică la 12 mil
Maurer Imobiliare Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, care este pe piața locală de mai mult de 15 ani și au vândut 9.500 de apartamente în șase
Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și cele familiale (IF) pot avea maximum cinci coduri CAEN (PFA), respectiv zece (II și IF), însă pentru SRL-uri
Vonovia, cel mai mare grup imobiliar al Germaniei, a raportat săptămâna trecută pierderi de 7,35 miliarde de euro pe anul trecut, ultimul semn al problemelor cu care se confruntă sectorul
BTDConstruct & Ambient SRL, o companie de construcții din București, deținută de familia Dogaru, a câștigat licitația pentru a realiza lucrările de structură ale proiectului Stejarii
PepsiCo și-a extins suprafața de depozitare din România prin închirierea unor spații suplimentare, de 27.000 mp, în două parcuri logistice dezvoltate de CTP Romania și Helios Phoenix Group