Compania de consultanță imobiliară CBRE a preluat administrarea celor trei clădiri de birouri ale NEPI Rockcastle din București, respectiv Floreasca Business Park, The Lakeview și Aviatorilor
Cazinoul este unul dintre cele mai controversate edificii din România. Construcția lui, în stil Art Nouveau, a început în 1908 și a fost finalizată în 1910.
Gheorghe Iaciu, antreprenorul care controlează proiectul Expo Market Doraly și dezvoltatorul imobiliar Impact, spune că este nevoie ca oamenii de afaceri români și businessurile
Fabrica de hârtie „Letea“ din Bacău, una dintre cele mai vechi întreprinderi din România, aflată în faliment din 2011, va scoate la vânzare, în toamnă, ultimele clădiri, terenuri și
Centurile ocolitoare reprezintă „cheia” modernizării infrastructurii rutiere din România, în condițiile în care până acum Compania de drumuri a investit bani grei în autostrăzi, însă
Constructorul grec Aktor, prezent pe piața locală și specializat în proiecte de infrastructură, și-a majorat veniturile din România cu 67% în 2020 față de anul precedent, ceea ce a
Cluj-Napoca este singurul oraș din România care are in prezent un preț de listare al apartamentelor mai mare decât în perioada de boom, respectiv o medie de 1.480 de euro pe metru pătrat
Lipsa mai multor mari producători de automobile și componente auto nu permite companiilor specializate în dezvoltarea de spații industriale în România, în condițiile în care Dacia are