Primăria Arad derulează un proiect de 50 de milioane de euro pentru regenerarea urbană a spațiilor dintre blocuri, potrivit unui comunicat de presă al municipalității arădene.
Transilvania Construcții a finalizat recent construcția noului parc logistic din portofoliul său - TRC Park Bacău - proiect în care compania a investit peste 15 milioane de euro.
și agențiile care se ocupă de promovarea ansamblurilor rezidențiale din București încearcă să atragă cumpărători prin discounturi de până la 10.000 de euro, la Târgul Imobiliar Project
Compania de consultanță imobiliară SVN Romania i-a numit pe Gabriel Voicu (vicepreședinte al companiei), Victor Vremera (COO) și pe Mircea Marin (senior sales project manager) în poziția
cimentului, elvețienii de la Holcim România, francezii de la Lafarge și nemții de la Carpatcement, au avut în perioada 2007-2012 rulaje cumulate de aproape 4,4 mld. euro, în timp ce
Anul trecut piața a crescut cu 7,4 procente, în timp ce rețeaua Lem’s a reușit evoluții pozitive de 9,4%, până la o cifră de afaceri de 279 milioane lei”, spune Alexandru Rizea, director
Concurenței a autorizat tranzacția prin care Immofinanz AG preia CA Immobilien Anlagen Aktiengesellschaft (CA Immo), precum și zece companii din România care dețin proiectele imobiliare ale
Crédit Agricole, subsidiara locală a grupului francez cu același nume, a epuizat garanțiile pentru credite ipotecare „Prima casă” și a primit aprobarea de garantare a creditelor pe...