Potrivit datelor Neomar Consulting, companie care realizează studii pe piața materialelor de construcții, piața de tâmplărie termoizolantă s-a ridicat la peste 900 de milioane de euro
de construcții și instalații, iar restul fiind acoperit de decorațiuni, mobilă, textile, electronice sau produse auto, potrivit companiei de cercetare InterBiz Research & Consulting
volum și cu 6% în valoare, pe fondul cererii scăzute pentru produsele utilizate în lucrările de infrastructură, arată reprezentanții companiei de cercetare InterBiz research & consulting
Printre clienții companiei se numără Universitatea Politehnică Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Banca Românească, arată datele de pe site-ul companiei.
Astfel, datele din evidența fiscală nu sunt centralizate din cele de la Institutul Național de Statistică sau de la dezvoltatori, ci din declarațiile beneficiarilor.