„Insolvența companiei a survenit pe fondul întârzierii demarării unor contracte de lucrări și a efectelor rezultate din începerea executărilor silite de către furnizori”, se arată într-un
La începutul lui 2021, Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl au transferat pachetul de 73% pe care îl aveau la Cemacon de la Dedeman SRL la Pavăl Holding, vehicul de investiții financiare controlat
bpv Grigorescu Ștefănică și bpv Hügel (Austria), care au oferit consultanță Ziegler Group în achiziția HS Timber Productions Sebes SRL, a anunțat tranzacția.
Dintre acestea, cea mai mare este Echinox Property Services SRL, cu afaceri de 21,7 mil. lei în 2017, care a crescut cu aproape 130% față de anul anterior.
„Tranzacția prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA. este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege,
În acest context, potrivit oficialilor, Strabag urmează o strategie de dezvoltare pe termen lung în România, bazată atât pe creștere organică, cât și pe achiziții strategice.
Grupul austriac, care de altfel este liderul pieței construcțiilor din România, mai este prezent în top 30 al celor mai bine plătite companii prin subsidiara Strabag SRL, prin care
„Precizăm că valoarea achiziției părților sociale de 50% din compania Depaco SRL nu depășește pragul de 10% din cifra de afaceri aferentă ultimelor situații financiare anuale ale Teraplast
Potrivit informațiilor de pe șantierul 21 Residence, beneficiarul construcției este firma SC Imob Construct Center SRL, o companie deținută de Petre Niculae, în proporție de 80%,
„Se aprobă transferul unei părți din patrimoniul Societății (Softchim – n. red.) către Orhideea Development SRL (…), și anume: dreptul de proprietate asupra terenului intravilan