următorii doi ani vom vedea o reducere a randamentelor în București (o creștere a prețurilor clădirilor în tranzacții – n.red.)“, a spus David Hay, cel care a condus timp de șapte
Când cumpără, dezvoltatorii cumpără având în spate un plan pentru următorii zece ani, tocmai să nu apară cineva cu un teren și să ceară un preț triplu“, a explicat Rodica Târcavu,
Complexul Nucet, din județul Dâmbovița, aflat la circa 60 de kilometri de București, este un business integrat, format din cinci entități: ferma agricolă, ferma zootehnică, fabrica de lapte
Pentru piețele regionale cel mai mare volum va merge către Cluj, cu 10% din total, urmat de Sibiu cu 9% și Oradea cu șapte procente“, au spus oficialii C&W Echinox.
Conform studiilor ANEVAR făcute la nivelul orașului Cluj-Napoca, 70% din tranzacțiile realizate sunt făcute pe cash și numai 30% au în spate o finanțare printr-un credit bancar.
birouri care să se integreze în țesutul urban, să respecte valoarea monumentului istoric de lângă, să respecte că are un acces în clădire mai restricționat dar o curte frumoasă în spate
La nivel național, în primele patru luni ale acestui an se aflau în construcție circa 1.400 de ansambluri rezidențiale cu minimum 30 de apartamente, localizate în șapte mari orașe