Canada ia măsuri de temperare a piețelor imobiliare
Totuși, banca centrală a caracterizat nivelurile record ale datoriilor gospodăriilor, în mare parte legate de creditele ipotecare, drept un risc la adresa stabilității financiare.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3299 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Totuși, banca centrală a caracterizat nivelurile record ale datoriilor gospodăriilor, în mare parte legate de creditele ipotecare, drept un risc la adresa stabilității financiare.
Sectorul financiar-bancar local, companiile de outsourcing (BPO), cele din industria auto și de servicii sunt cele mai active în cererile de spații de birouri din oraș.
Anterior, a ocupat roluri de leadership la Atenor, colaborând cu chiriași din domeniul bancar, telecom și IT.
Investiția totală se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, finanțată din credit bancar și surse proprii.
Împreună, cele două dezvoltări reprezintă o investiție de peste 17 milioane de euro, care se realizează prin intermediul unei finanțări bancare acordate de CEC Bank.
Dezvoltatorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către locații în curs de dezvoltare precum Timișoara, Sibiu, Pitești, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Brașov sau Roman”, a declarat
Dezvoltatorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către locații în curs de dezvoltare precum Timișoara, Sibiu, Pitești, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Brașov sau Roman“, a declarat
Singurele orașe din estul țării care au atras atenția dezvoltatorilor privați de parcuri industriale și logistice sunt Iași, Roman și Brăila, care cumulează însă mai puțin de 3% din
Omul de afaceri a construit timp de două decenii afacerea AdePlast, cu unități de producție în Roman, Oradea și Ploiești.
Din Somaco fac parte Somaco Grup Prefabricate SRL (pe care sunt raportate rezultatele fabricilor din Roman, Adjud și Buzău), Somaco Structuri Prefabricate SRL (pentru fabrica din