Compania McCann Worldgroup România își va muta în al doilea trimestru al anului sediul în clădirea de birouri One Tower, dezvoltată de One United Properties în cartierul Floreasca.
România a atras prin programul de finanțare cu fonduri europene a infrastructurii de transport (POS-T) sub o treime din cele 4,4 miliarde de euro pe care Bruxelles-ul le-a alocat în
Franz Paul Bauer, managing director și acționar al companiei S+B Gruppe, care a investit pe piața locală circa 120 mil. euro, în special în domeniul imobiliar, spune că România
Dezvoltatorul imobiliar de spații industriale și logistice WDP vede în România un potențial ridicat pentru dezvoltare și își bazează expansiunea viitoare pe planurile de îmbunătățire
Puține investiții care să sară de 200 de milioane de euro a primit România în ultimul deceniu, iar domeniul construcțiilor nu a fost printre cele care să se bucure de asemenea bugete
Între 300 și 500 de euro variază chiria lunară pentru un apartament cu două camere în unele dintre cele mai mari orașe din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de anunțuri
România este una dintre țările în care constructorul austriac Strabag și-a redus numărul de angajați în primul semestru al anului 2022, potrivit celui mai recent raport publicat de
Piața de rezidențial va crește și pe zona de închirieri, un segment încă puțin dezvoltat în România, iar chiriile vor crește deopotrivă, a declarat Corina Stanciu, Managing Director