Cea mai mare firmă din grupul Schweighofer este Holzindustrie Schwighofer SRL, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 470 mil. euro și un profit de aproape 98 mil. euro
operațiunilor de dezmembrare, sugestia implicată de prevederile legale – în sensul că o astfel de operațiune ar putea fi condiționată prin lege de obținerea unui PUZ (instrument util
aproximativ 6,7 ani) pe economie la nivel național necesare pentru a cumpăra un apartament cu două camere în București, cu o medie de aproximativ 1.800 de euro pe metrul pătrat util
În cazul în care nu se va putea semna contractul în timp util, vor fi obligați să plătească TVA de 21%, ceea ce presupune o plată suplimentară de până la 14.000 de euro din partea cumpărătorilor
cred că cineva își dorește un astfel de scenariu.“
În prezent, apartamentele din Abito Pipera sunt comercializate la prețuri cuprinse între 2.200 și 2.300 de euro pe metrul pătrat util
De asemenea, Vega 93 a făcut parte din asocierea care a construit noua pistă a Aeroportului din Iași, alături de Max Boegl și UTI Grup, pentru circa 32 mil. euro.
Can-Pack România, singura fabrică din București în care se produc ambalaje pentru bere și suc, a încheiat anul trecut cu afaceri de peste 315 mil. lei (71 de milioane de euro) după
El a depus cererea de insolvență la Tribunalul Brașov pe 15 noiembrie, iar pe 20 noiembrie a fost admisă cererea și desemnați administratori judiciari provizorii Cențu SPRL și Casa