10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleȘcolile devin noul „mall“ pentru rezidențial. Dezvoltatorii investesc în construcția de unități private de învățământ și încep să pună și presiune pe autorități, care au ajuns să reducă în unele cazuri ora de la 50 la 35 de minute
S-ar putea să devină un factor diferențiator în atragerea investițiilor“, a spus Gabriel Voicu, vicepreședinte executiv al companiei de consultanță imobiliară SVN România, în cadrul
Dezvoltatorul imobiliar Studium Green investește 18 mil. euro într-un ansamblu rezidențial cu 228 de apartamente în Cluj-Napoca. Aproape jumătate din apartamentele din prima fază au fost vândute cu prețuri cuprinse între 1.400 și 1.700 de euro m
derulează o investiție de 18 mil. euro, susținută din fonduri proprii și credit bancar, într-un ansamblu rezidențial cu 228 de apartamente (cu una, două, trei și patru camere) în zona de vest
Mallurile anului 2015: datele de deschidere ale proiectelor Mega Mall din Pantelimon și Coresi Brașov
Coresi va cuprinde un hipermarket Auchan cu o suprafață de 13.000 de metri pătrați și o galerie comercială printre ai cărei chiriași se vor afla retaileri ca Inditex (Zara), H&M
HAGAG Development: În noul ciclu imobiliar, diferența o va face viteza de execuție, nu doar capitalul. Rolul unui COO devine important și căutăm un lider care să conecteze dezvoltarea cu performanța activelor
În segmentul rezidențial, Hagag are în execuție 728 de apartamente în proiectele H Pipera Lake II și H East Residence, cu livrare programată pentru 2027, și un pipeline de peste 1000
Florin Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcții Temad Brașov: Producția este un business foarte riscant. Instabilitatea și impredictibilitatea au devenit un laitmotiv
Businessul Temad s-a situat în 2018 la 180 de milioane de lei, în creștere cu peste 10%.
Un tânăr din Cluj a investit 8.500 de euro într-un agregator de anunțuri imobiliare
Voju a contribuit la acest proiect cu experiența acumulată în domeniul imobiliar, în timp ce partea de IT este coordonată de un partener care va prelua 50% din firma Propertybook SRL
CRH Ciment România - divizia de betoane a Pomponio
Doar Pomponio SRL a fost preluată de CRH.
Revoluția din piața de birouri: 15 mari companii ar putea demara licitații pentru 100.000 metri pătrați de birouri
De asemenea, și cei de la Siemens analizează posibilitatea de a contracta noi birouri, tot în zona de centru-vest, sau de a rămâne în West Gate.
Top 100 cele mai valoroase companii 2021. Locul 19: Globalworth
Globalworth Real Estate Investments, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România și Polonia și principalul investitor de pe piața de birouri din Europa Centrală și de Est