La nivel de business, în această perioadă de pandemie, proiectele de construcții deja începute și-au păstrat dinamica, iar noi, ca furnizor de materiale și soluții integrate, ne-am
Nu cerșim subvenții de la bugetul statului, dar ne dorim condiții echitabile și predictibilitate, ca să putem opera pe o piață liberă în care concurăm cu mari companii multinaționale
Leroy Merlin România accelerează ritmul investițiilor într-un context în care piața locală de bricolaj dă semne clare de maturizare, iar consumatorii români investesc tot mai...
Deși situația economică la nivel mondial și local nu este cea mai bună, pe domeniul nostru încă vedem o cerere serioasă de proiecte noi, ceea ce ne face sa rămânem destul de optimiști
„Nu am început încă angajările, deoarece procedurile pentru achiziția utilajelor au durat mai mult decât ne-am așteptat, iar termenele de la furnizori sunt foarte mari, din lipsa
„În 2021, ne așteptăm la o recuperare moderată a economiei, de pe urma pandemiei, recuperare care va prezenta atât oportunități de afaceri, cât și riscuri, în special insolvența unor