analiză pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanțe arată că în perioada 2009-2011 principala firmă din grupul lui Gerald Schweighofer, Holzindustrie Schweighofer SRL
IKEA a cumpărat în această vară, prin firma IRI Investments SRL, peste 33.000 de hectare de pădure de la o companie a Universității Harvard, pentru 56 de milioane de euro, astfel încât
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, firma Societate Dezvoltare Comercial Sudului (SDCS) SRL, pe care sunt înregistrate atât mallul Sun Plaza, cât și clădirea de
Compania Verde Magnesium SRL, înființată în anul 2020 în municipiul București, a realizat în 2024 o cifră de afaceri de 2 mil. lei, un profit net de aproximativ 622.000 de lei, având
și clădirea care va fi construită poate juca rolul de poartă de intrare în oraș și reper urban major pentru cei care vin dinspre aeroport sau dinspre șoseaua București – Ploiești
Pe lângă mallul de la Cotroceni și prima clădire din AFI Business Park, AFI Europe mai are în construcție un mall la Ploiești, a cărui deschidere este programată pentru toamna anului
Astfel, capacitatea de producție de polistiren a AdePlast a crescut la 1,1 milioane de metri cubi anual după ce în 2011 compania a inaugurat o fabrică de polistiren expandat la Ploiești
capacitatea de producție de polistiren a AdePlast a crescut la 1,1 milioane de metri cubi anual după ce anul trecut compania a inaugurat o fabrică de polistiren expandat la Ploiești
Compania a mai ofertat și pentru cele trei loturi din autostrada Moldovei, între Ploiești și Buzău, și mai derulează lucrări la stația de metrou Tudor Arghezi din Berceni.