cunoscută în special pentru lucrările pe care le-a realizat pe partea de amenajări hidrotehnice în România, printre care hidrocentralele de la Viștea, Avrig sau Arpașu, însă a construit
Tancrad, o firmă de construcții deținută de familia Stăncic, și-a majorat cifra de afaceri cu 71% în 2019 comparativ cu anul precedent, până la 296 de milioane de lei, potrivit dat...
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de constructii s-a redus în ianuarie-iunie cu 2,2%, după ce la clădirile rezidențiale
Spre exemplu, și cei de la City Point vor să extindă proiectul rezidențial construit aproape de zona Barbu Văcărescu, în timp ce Belvedere Residences a demarat un proiect pe str.
Nouă dintre cele mai importante tronsoane de autostrăzi construite în România în ultimii ani au strâns întârzieri cumulate în termenele de finalizare de circa 2.600 de zile, echivalentul
autostrada București-Ploiești, care ar trebui să facă conexiunea între Capitală și centură, nu mai au niciun termen de finalizare, după ce italienii de la Pizzarotti, care au construit
„Orice clădire nou construită azi trebuie să fie semnificativ mai performantă din punct de vedere energetic în comparație cu ceea ce s-a construit până acum.