Acum simțim că piața continuă să se dezvolte, însă nu ar fi exclus, în actualul context, să pună frână.“
Chiar și cu acest risc la orizont, anul 2022 se preconizează a fi cel mai
„Când vorbim despre proiecte premium și high-end, vorbim despre un întreg concept care înseamnă calitate, tehnologie, o garanție de livrare și întreaga experiență a clientului, din
ìClădirea Tandemî, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Clădirea Tandem, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Karel Sal de la Institutul pentru Politică și Societate, un think tank cu legături strânse cu Babis, notează într-o analiză că respectivul canal nici măcar nu este inclus în planul
Un alt proiect relevant este modernizarea DN 73, între Câmpulung și Fundata, un tronson de 37,6 kilometri cu grad ridicat de complexitate, gestionat de ARL Cluj (parte a STRABAG).
Un alt proiect care a fost pus în așteptare din cauza crizei, dar care a fost reluat recent, este GViTown, dezvoltat de israelienii de la Gindi Group în parteneriat cu firma Real-Sol