Grupul german HeidelbergCement, unul dintre cei mai mari producători de ciment din lume, cu activități și în România, a cumpărat 45% din acțiunile jucătorului italian din piața cimentului
România se numără printre țările în care prețul locuințelor a crescut cu peste trei procente în primul trimestru al anului, fiind depășită doar de Ungaria, Austria și Norvegia, arată
„România nu este nici măcar aproape de situația din Statele Unite, la noi vânzările mall-urilor cresc, iar în unele orașe terțiere precum Bistrița, Târgoviște sau Roman există un apetit
Compania austriacă de dezvoltare imobiliară Immofinanz a obținut venituri din chirii în valoare de 37 milioane de euro în primele trei trimestre din 2017, în creștere cu circa 8% față
Bricostore România, compania prin care grupul britanic Kingfisher operează cele 35 de magazine de bricolaj Brico Dépôt de pe plan local, va implementa până în ianuarie 2023 un proiect
continuă să își extindă operațiunile în cele zece țări din regiunea Europa Centrală și de Est (CEE) și anunță numirea lui Carmen Ravon, în prezent lider al echipei de retail a CBRE România
CTP România, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații industriale și logistice, are în construcție peste 270.000 mp în București și în mai multe orașe din regiune, România
Dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare va permite construcția de proiecte imobiliare de tip „satelit“, miniorașe construite în apropiere de marile orașe, dar...