O dublare a numărului de locuințe cu două camere livrate s-a înregistrat în 2008, însă începând cu anul imediat următor, în 2009, ponderea acestora a început să scadă treptat, redresându-se
Fibran, o companie pornită din Grecia, care s-a extins puternic în regiune și a intrat și în România în 2007, are planuri de creștere, iar Boris Radulov, managing director pentru Fibran
Doar în 2009 a înregistrat o scădere față de 2008, după care a revenit la creșteri constante”, spune Horațiu Țepeș, proprietarul producătorului de acoperișuri Bilka Steel din Brașov
Recenta hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazurile (conexate) C-249/12 și C-250/12 vine să facă oarecare lumină în mai vechiul conflict declanșat de ANAF în 2009 împotriva
Primele zece insolvențe din construcții din 2020, clasificate în ordinea descrescătoare a cifrelor de afaceri, au venit din rândul constructorilor deținuți de antreprenori locali,
„Povestea începe în anul 2007, când am înființat compania și am demarat distribuția de țiglă metalică, și continuă în 2008 cu achiziția primei linii de producție și ieșirea pe porțile