În 1997, Ion și Saveta Echimov decid să se despartă de ceilalți asociați și înființează Eky-Sam SRL, societate ce are ca obiect de activitate inițial comercializarea pieselor de schimb
O altă investiție este cea a companiei Andreas STIHL Power Tools SRL, care a anunțat că investește 125 mil. euro într-o hală de producție echipamente electrice.
Compania a trecut prin mai multe etape, de la firmă de tip SRL la SA, și în 2002 s-a divizat în mai multe entități, cea din prezent fiind Orion SRL, care produce în principal structuri
„Stoneberg SRL va edifica, pe cheltuiala proprie pentru Romexpo SA, facilitățile pavilioanelor B în valoare de minim 2 milioane de euro”, se mai arată în Monitorul Oficial.
La începutul acestui an, reprezentanții companiei spuneau că se află în plin proces de implementare a investiției planificate în localitatea Deva – un hub logistic în prima fază, urmat
„Ne focusăm pe investiția în derulare atât din perspectiva logistică, adică portofoliul de produse noi, cât și din perspectiva proceselor de recrutare a noilor colegi din Lehliu Gară
Astfel, piața a fost dominată de tranzacțiile cu proprietăți de retail (43%), în timp ce segmentul industrial și logistic a cumulat 22%, dar pe locul următor a avansat piața hotelieră