Ca alternativă, apartamentul poate să nu aibă parcarea inclusă pentru mașină, dar ar putea avea în schimb opțiuni pentru transport alternativ – parcări pentru biciclete, stații de încărcare
În prima jumătate a acestui an o serie de lucrări de infrastructură de transport care ar fi trebuit să asigure relansarea sectorului construcțiilor au fost amânate.
Contractul a fost câștigat în consorțiu cu Alstom Transport (Franța), Swietelsky (Austria), Euro Construct Trading 98 (controlată de Dan Beșciu și Sorin Vulpescu) și Dafora (Gheorghe
se înscrie pe lista celorlalte autostrăzi din țară care au fost finalizate, dar care nu leagă centre urbane importante și care până la finalizarea integrală a unor coridoare de transport
Pe lângă firmele din construcții (Romstrade) și transport aerian (Blue Air), Nelu Iordache mai este implicat și în businessuri în agricultură, prin firma Andany Trading, și în taxi
150.000 de euro până la 300.000 de euro.“
Cele mai căutate apartamente din București pornesc de la 80 de metri pătrați, au vedere spre lac, accesibilitate către orice mijloc de transport
Or, pentru locuitori contează și felul în care un proiect este așezat în oraș: dacă au acces la transport, servicii și spații comune și dacă infrastructura din jur poate susține noua
De-a lungul timpului Lufin Construct a fost implicată și în realizarea unor lucrări la ansambluri rezidențiale ca Asmita Gardens sau Ibiza Sol, aflate de asemenea în insolvență.
Pădurile de eucalipt acoperă un sfert din suprafața de pădure și prin faptul că epuizează rapid umezeala din sol și reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone.