Dorina Codarin (45 de ani), o antreprenoare cu experiență de peste 15 ani în producția de mobilier, care în 2018 a înființat brandul Disofa sub care produce mobilier tapițat la comandă
Șapte din primele 50 de companii cu activitate în construcții și imobiliare, clasificate după cifra de afaceri înregistrată în 2017, au raportat pentru anul trecut un număr mediu de sub
Construcțiile de locuințe, de clădiri de birouri și centre comerciale mai dau culoare sectorului, însă lipsa investițiilor în infrastructură a adus contribuția acestui domeniu la sub
TeraPlast, o companie cu un istoric de 130 de ani, care a început să producă cahle de teracotă în Bistrița, când acest oraș era sub Imperiul Austro-Ungar, a cumpărat în acest an
temperaturile din această vară au ajuns să fie chiar și cu 13 grade mai mari decât acum un deceniu, arată o centralizare realizată de Damien Allen, un tânăr IT-st stabilit în Olanda, sub
Primăria municipiului Oradea a demarat un proiect de aproximativ 1,9 mil. lei (420.000 de euro), finanțat din bugetul local, pentru realizarea unui pasaj pietonal pe sub liniile de
România are în prezent o rețea de autostrăzi de puțin sub 700 de kilometri, printre cele mai mici din Uniunea Europeană, însă în următorii cinci ani autoritățile se angajează să mai
La peste patru decenii distanță România însă nu se poate lăuda cu o rețea rutieră dezvoltată, având în vedere că încă se află sub „borna“ de 700 de kilometri de autostrăzi.