În același timp, profitul a avansat cu 5%, până la peste 190 mil. lei, astfel că Holcim România și-a menținut marja de profit relativ constantă, la 13%.
Compania de consultanță imobiliară CBRE are în echipa sa, începând cu luna mai, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România, PepperEscu, printre atribuțiile acestuia
Vitek pariază masiv pe piața imobiliară în plină dezvoltare a Varșoviei, care oferă unele dintre cele mai mari randamente din Europa și un potențial mai mare de creștere decât țara sa
Coni, o companie din județul Prahova, a crescut de la 65 la 187 de milioane de lei în decurs de cinci ani ca cifră de afaceri, principala sa activitate fiind realizarea lucrărilor de
companie publică al cărei acționar majoritar este municipiul Oradea, administratorul a șase parcuri industriale în județul Bihor, a atras anul trecut investiții totale de peste 160 mil
Printre proiectele importante pentru care a lucrat în ultimii ani se numără autostrada Deva – Orăștie, un contract de 197 mil. euro în care Straco Grup a intrat în consorțiu
cu afaceri la nivel mondial de circa 3,2 mld. euro în 2012, va începe în iulie construcția unei fabrici de plăci de gips-carton la Turceni, în județul Gorj, pentru care va aloca 50 mil