atât pe fondul unor vânzări mai mari ale retailerilor din cadrul centrului comercial, cât și al primului an de funcționare a clădirii AFI Park 1 și al finalizării unui mall la Ploiești
De atunci, managerul american a luat pulsul economiei locale prin intermediul proiectelor la care a participat: de la fabrica de sonde de petrol a Lufkin de la Ploiești până la relocarea
retailerul investește un buget total de circa 12 milioane de euro pentru remodelarea a 20 de magazine în toată țara, dintre care șapte au fost deja redeschise, cel mai recent la Ploiești
Pe harta producătorilor de mobilă se află și satul Drajna de Jos (la 35 kilometri nord de Ploiești, în județul Prahova), acolo unde Gilmet produce articole pentru copii (pătuțuri pentru
suplimentate în infrastructură, în condițiile în care aceasta este una dintre principalele căi de acces atât către DN1, cât și către A3, cele două șosele principale ce leagă Capitala de Ploiești
capacitatea de producție de polistiren a AdePlast a crescut la 1,1 milioane de metri cubi anual după ce anul trecut compania a inaugurat o fabrică de polistiren expandat la Ploiești
Cel mai mare proiect al anului a fost noul centru de distribuție H&M din Ploiești, care este dezvoltat de CTP pe o suprafață de aproximativ 88.000 de metri pătrați.
cu 16% față de anul anterior“, spune Jaroslaw Turczynski, CEO al Blachotrapez România, o companie care deține în România două fabrici dezvoltate de la zero, la Baia Mare și la Ploiești
Livrările din București au fost înregistrate cu precădere în zonele de vest și nord, însumând peste 110.000 mp, Timișoara a adăugat 38.000 mp, iar Pitești și Ploiești, câte 20.000 mp