Investițiilor celor mari, dar și ale celor mici contribuie la creșterea numărului de angajați în clădirile moderne de birouri, un număr care a atins borna de 250.000 la sfârșitul anului
industriale întregi, cu sute de furnizori, cu impact nu doar asupra celor peste 4.000 de angajați ai acestor platforme, ci și pe tot ce înseamnă securitate.
Cred că există o tentație a celor care intră pe piață de a atrage chiriași, există și măsuri agresive de atragere, inclusiv de a lua chiriași de la alte birouri, chiar dacă trebuie
Compania comercializează trei game de produse: Ana (low-cost), Cesal Premium (premium) și Cesal by Atlas (produse realizate în Polonia, cu un grad ridicat de inovare), potrivit celor
Iulian Dascălu, Gabriel Popoviciu, Liviu Tudor și Dan Adamescu sunt singurii oameni de afaceri români care intră în top zece al celor mai mari proprietari de active imobiliare comerciale
Piața izolațiilor, pe care activează Knauf Insulation și Knauf Gips, a avut un trend ascendent în ultimii doi-trei ani, spun reprezentanții celor două companii, ajungându-se în situația
Compania lucrează, printre altele, la lotul 1 Dumbrava-Mizil din autostrada 7 către Moldova, unde este responsabilă de execuția celor 15 poduri și pasaje, două noduri rutiere și a unui