O risipă, cheltuieli nenecesare – spre exemplu mobilier școlar în școli și licee unde acum elevii se plâng că noile bănci sunt de fapt prea mici, incomode și cele vechi erau în stare
„Dezvoltarea nu trebuie să vină doar cu betoane, ci și cu respect pentru natură, cu alei din materiale reciclate, mobilier sustenabil și mesaje educaționale.
Același ritm de creștere este estimat acum și pentru 2021, pe baza unor investiții planificate în sistemul software și în echipamente, dar și pe baza noilor capacități de producție
United Business Center 2 va fi finalizată în toamna acestui an, printre chiriași numărându-se Ness Software Engineering Services și policlinica Regina Maria.
În opinia lui, cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă dublarea numărului angajaților din centrul de software al gigantului Deutsche Bank din România.
Interesul investitorilor a fost atât de ridicat încât companiei i-a fost aplicat automat de șase ori mecanismul de întrerupere a volatilității, care poate fi comparat cu ABS-ul unui
Firma Town Imobiliar SRL, controlată indirect prin două vehicule de investiții înregistrate în Olanda, a început în iarna acestui an lucrările la un proiect de birouri cu cinci etaje
În clasamentul retailerilor, singurul jucător de pe segmentul de lux este Rovere Mobili, care are zece magazine, din care două în București și câte unu în orașe mari din țară.
Tendințe la târgurile de mobilă
Cele două târguri de mobilă care au avut loc în București au arătat cu predilecție mobilă de lux, mobilier de artă, o revenire la culorile deschise,