Grup, o companie din Tulcea care se ocupă cu colectarea deșeurilor, a creat o linie de producție de betoane din deșeuri rezultate din construcții, beneficiind de fonduri europene, prin
Grupul Electromontaj include Emfor Montaj, specializată în construcția de fundații pentru linii electrice și construcții civilie, IPROEB Bistrița, producător de cabluri și conductori
Compania de construcții Concelex a finalizat lucrările de consolidare, reabilitare și dotare a clădirii „Mihai Eminescu”, parte din campusul Academiei de Studii Economice din București
Integrarea Wopfinger face parte din strategia grupului de a-și întări prezența locală și de a susține proiecte majore de infrastructură, construcții industriale și non-rezidențiale,
asupra sectorului construcțiilor ar putea fi atenuat prin investiții în infrastructură, este de părere Laurențiu Ștefănescu, general manager al producătorului de materiale de construcții
Aproape jumătate dintre antreprenorii generali în construcții cred că volumul de muncă va crește în următoarele 12 luni, iar o treime estimează că segmentul de infrastructură va atrage
România poate ieși mai curajos la export în țările de regiune cu materialele de construcții produse pe plan local, în special cu produse precum prefabricate, pavaje premium, dar și
În 2022, Opus Land Development a alocat investiții de 30 milioane de euro și își propune construcția a cel puțin 500 de unități noi în Cosmopolis, atât apartamente cât și vile, alături