Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) o soluție definitivă care confirmă deductibilitatea cheltuielilor cu servicii de management și suport prestate de o societate ce face parte
Ion Țiriac era partener în compania care a primit autorizația de construire a proiectului Buzești Center cu un antreprenor libanez, Khalil Abi Chahine și cu familia lui Dumitru Creștin
Ion Țiriac era partener în compania care a primit autorizația de construire a proiectului Buzești Center cu un antreprenor libanez, Khalil Abi Chahine și cu familia lui Dumitru Creștin
El a mai transmis pentru ZF că toate cele patru nave vor fi construite în cooperare cu un partener industrial local, asigurând un nivel ridicat de valoare adăugată locală și consolidând
Faptul că putem să asigurăm operatorilor de telefonie pe de-o parte, și pe de altă parte beneficiarilor de telefonie mobilă, putem să asigurăm o infrastructură astfel încât să poată
anteriori.“
Dacă dezvoltatorii își fac planul de business în mod temeinic, dacă își fac calculele cum trebuie, există piață și, mai mult de atât, există apetit de finanțare din partea
Loom Design, biroul pe care l-a fondat la începutul acestui an, după ce a ieșit dintr-un alt business similar, în care era implicată împreună cu un partener, este specializat pe zona
Ea reflectă încrederea noastră în mediul de afaceri din România și în potențialul resurselor umane locale și ne poziționează solid pentru viitoarea dezvoltare.”, a declarat Urs Gantner