Primăria sectorului 4 va construi cu 50 mil. euro, bani europeni, o maternitate pentru spitalul clinic de urgență „Sf. Ioan” din Capitală
Termenul de realizare al proiectului este de 30 de luni, fiind inclusă partea de proiectare și de execuție.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3232 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Termenul de realizare al proiectului este de 30 de luni, fiind inclusă partea de proiectare și de execuție.
în trimestrul al doilea din 2021, semn că dezvoltatorul vede din nou o fereastră favorabilă pentru produse office premium, eficiente energetic și ancorate în cererea venită din partea
Suprafața construită a fost de 977 metri pătrați, iar clădirea impunătoare prin cei 52 de metri înălțime avea subsol, parter, mezanin și 11 etaje.
Componenta comercială de la parter va fi păstrată”, transmite Speedwell.
Blocurile au o structură formată din parter și 11 etaje, primele două au fost ridicate și închise, următoarele două blocuri sunt cu structura de rezistență la etajul 5, iar cel de-al
Clădirea Anchor Plaza are o suprafață brută de 33.000 mp, structurată în trei clădiri a câte 12 etaje plus parter.
Ambele concepte vor fi amplasate în Timpuri Noi Offices 1, ocupând întreaga zonă comercială de la parter, mezanin și din plaza, în timp ce conceptul cantină va fi găzduit în Timpuri
La parter vor exista spații comerciale, precum și o zonă destinată restaurantelor.
În vila Oromolu, parte din ansamblul Aviatorilor 8, o clădire istorică recondiționată de NEPI Rockcastle, singurul chiriaș este producătorul de țigarete Philip Morris.
Beneficiarul construcției de pe strada George Enescu este firma Jupiter Development, parte a dezvoltatorului multinațional Jupiter Group.