, respectiv Diana Stan, Managing Associate, și Andreea Caragea, Associate, din cadrul practicii de drept imobiliar, coordonate de Irina Dimitriu, Partener.
valoare de 16,8 milioane de euro, pentru construirea primei faze a proiectului PRIMA Vista, situat în zona de nord a Bucureștiului, lângă cel mai important centru de business al Capitalei
conceptul într-un lanț de magazine, extinzându-se în alte două sau trei locații, unul dintre magazine urmând să fie deschis după a doua jumătate a acestui an, în zona de Nord a Capitalei
intermediat în T1/2019 tranzacții care au făcut obiectul închirierii a 6.500 de metri pătrați de spații de birouri în Cluj, acesta fiind orașul cu cel mai mare potențial de absobție după Capitală
Cu peste 20 de magazine pline de materiale de construcții și decorațiuni, ale celor mai mari retaileri de profil din țară, Bucureștiul este „tărâmul făgăduinței“ pentru constructor...
București s-a menținut în primul trimestru din 2025 pe un trend ascendent, cu cerere solidă în rândul utilizatorilor finali și al investitorilor, cea mai dinamică zonă fiind nordul Capitalei
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), companie antreprenorială ale cărei acțiuni sunt incluse în indicele bursier principal BET, prin spv-ul ONE Proiect 17, a semnat...