Au pierdut teren în cea de-a doua parte a anului
volumului de lucrări și a banilor alocați de la buget, dar și finanțarea cu întârziere a unor lucrări derulate prin programe europene se numără printre factorii care ar putea cauza un regres
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
1174 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
volumului de lucrări și a banilor alocați de la buget, dar și finanțarea cu întârziere a unor lucrări derulate prin programe europene se numără printre factorii care ar putea cauza un regres
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
Businessul Max SRL este unul de familie, fondat în 1992 de actualul administrator al societății, Mihai Dumitru.
Regia Autonomă Rasirom București, integrator de soluții de securitate fizică și informatică, aflată sub coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), a câștigat un contract de
Adriana Dobre, partener, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL ► Au fost peste 6 ani în care nu s-au eliberat autorizații de construire, nu s-au eliberat PUZ-uri. ► PUZ-ul este necesar
Numele companiilor care vor investi în parcul industrial High-Tech sunt Demiuma Comimpex SRL, AA Tehnic SRL, Onerom Impex SRL, Printgolden Media Design SRL, Fred Online SRL, Craipack
Numele companiilor care vor investi în parcul industrial High-Tech sunt Demiuma Comimpex SRL, AA Tehnic SRL, Onerom Impex SRL, Printgolden Media Design SRL, Fred Online SRL, Craipack
Businessul Max SRL este unul de familie, fondat în 1992 de actualul administrator al societății, Mihai Dumitru.
În România, sub brandul MaxBet operează două societăți, Max Bet SRL și Max Bet Jocuri Electronice SRL.
Construct Proiectare SRL & SC Tehnoinstal SRL.