precum și problemele pe anumite lanțuri de aprovizionare, sunt fabrici care se confruntă cu probleme la aprovizionare“, a explicat în cadrul emisiunii ZF Live Alexandra Smedoiu, partener
Terenul de la Adesgo este „gard în gard“ cu un teren deținut de Forte Partners, unde pe un lot de 18.000 mp acționarii Forte Partners lucrează deja la noul proiect de birouri.
de real-estate Remax constă în găsirea oamenilor și agregarea echipei potrivite pentru a construi cu succes componenta operațională împreună cu aceștia, explică Mădălina Vasile, partener
Forte Partners a semnat cu UniCredit Bank contractul pentru finanțarea dezvoltării primei faze a proiecului The Bridge, în valoare de 50 mil. euro, în condițiile în care investiția
Dezvoltatorii sunt mult mai educați acum, nu mai sunt dezvoltatori cowboy, care să facă o clădire de birouri în mijlocul câmpului, a declarat Geo Mărgescu, CEO și fondator Forte Partner
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că partea cea mai grea la pasajul subteran din Piața Presei Libere, respectiv primele cinci luni, se apropie de final, iar următoarele