„În plus față de acest program de investiții vor mai fi două programe importante din fonduri europene – reabilitarea termică pentru clădirile din infrastructura din justiție și adaptarea
Deși de la începutul anului prețurile au consemnat în fiecare lună variații fie pe plus, fie pe minus, în general însă acestea înregistrează în ultima perioadă o tendință de
exemplu mizează pe deschiderea circulației pe 142 de kilometri anul acesta, ceea ce ar duce rețeaua de autostrăzi din țara de la sud de Dunăre la aproape 770 km, cu circa 60 km în plus
Cu toate acestea, în contrast cu preferințele investitorilor, multe firme aleg clădirile de birouri în defavoarea vilelor, deoarece în cazul celor din urmă plătesc în plus pentru spațiile
În plus, 2017 are toate premisele pentru a atrage pe toate segmentele pieței atât noi nume de investitori, cât și noi achiziții din parte jucătorilor actuali.
În plus, ridicarea unei case de la zero presupune costurile de achiziție a terenului, cheltuieli cu racordarea la rețele de utilități și alte eventuale costuri pentru amenajarea grădinii