În 2005, compania intra pe piața din Republica Moldova, prin deschiderea unui centru la Chișinău, iar la scurt timp a urmat extinderea în Ucraina, sub denumirea Budmax.
Dezvoltatorul turc Anchor Grup a ales compania cu acționar turcesc Floreasca Construction pentru ridicarea mallurilor București Mall și Plaza România, primele două centre comerciale
Cătălin Niculiță are aproape 20 de ani de experiență în domeniul imobiliar, acumulată în segmente precum rezidențial, industrial, retail stradal, centre comerciale și, cel mai recent
Compania sud-africană de investiții în real estate NEPI Rockcastle deschide mâine centrul comercial Shopping City Râmnicu Vâlcea, primul centru comercial full-concept din regiune, după
Până acum investitorii români din Capitală nu au dorit să iasă către marile centre regionale, în timp ce companii precum Speedwell s-au orientat rapid și către alte zone de creștere
Această deschidere vine la un an și jumătate după ce retailerul a intrat în România cu primele două magazine în ParkLake Shopping Centre și, respectiv, AFI Cotroceni, București.
Consultanții Colliers notează că acest criteriu cântărește tot mai mult și în deciziile companiilor internaționale care își deschid centre de servicii în București.
Acesta este mesajul cu care AFI Palace Cotroceni a împânzit Bucureștiul la doar câteva zile de la deschiderea Mega Mall, cel mai nou centru comercial din peisajul Capitalei.