Conarg, constructorul clădirii, este în prezent compania care realizează structura proiectului One Cotroceni Park, un contract estimat la circa 20 mil. euro.
Mai recent, Concelex a câștigat un contract de 134,2 mil. lei cu Consiliul Județean Maramureș pentru realizarea unui nou terminal de pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș din
acum se numără și cea mai mare tranzacție din istoria pieței de logistică din România, prin care grupul danez DSV operator de transport și logistică, a încheiat cu grupul CTP un contract
Grupul german a produs aspiratoare în România și prin intermediul unui parteneriat cu firma locală Electroargeș, contract reziliat însă în 2021, la puțin timp după ce germanii au finalizat
Compania s-a mai implicat, printre altele, potrivit datelor publice, într-un contract constând în lucrări de acoperire și protecție a terenului de sport al Școlii Gimnaziale nr. 78